#InstaInterview – Laura Pîrlog

Seria interviurilor începe cu Laura Pîrlog, fondatoarea și organizatoarea seriei de evenimente World of Instagram.
WoI: Bună, Laura! Spune-ne, înainte de toate câteva lucruri despre tine și legătura ta cu World of Instagram.

LP: Câteva să fie atunci 🙂 Sunt antreprenor, acum șase ani am pornit agenția Creative Energy Corner, specializată pe evenimente si digital PR. Pe lângă evenimentele pe care le organizam pentru clienții noștri, acum trei ani am dezvoltat două concepte proprii – World of Instagram – primul eveniment dedicat exclusiv Instagramului si Modern Dads Challenges primul și singurul eveniment dedicat exclusiv taților. Îmi doresc mult să las ceva în urma mea și probabil de aici și toate acțiunile cu componentă educativă în care sunt implicată.

WoI: Ce impact are Instagram-ul asupra ta?

LP: Categoric a schimbat felul în care ma raportez la tot ce fac. Într-adevar, la un moment dat devenisem ușor obsedată și în tot ce făceam țineam neapărat cont și de componenta Instagramabilă a situației. Declicul a venit însă după revenirea dintr-o vacanță, când mă uitam la fotografii și parcă nu fusesem acolo, nu recunoșteam unele peisaje. A fost prima și ultima vacanță în care am făcut asta. Mi-am dat seama atunci că nu este în regulă și am echilibrat lucrurile. Este însă constant în viața mea.

Iar din punct de vedere profesional, pe lângă evenimentele pe care le organizăm, promovarea pe Instagram este o componentă importantă a agenției. Avem constant campanii cu Instagramerii pentru diferite branduri. Îmi place pentru că este provocator dar în același timp este și mult loc pentru creativitate 😀

WoI: Cât de des postezi pe Instagram?

LP: Story-uri în fiecare zi, cu mici excepții, însă în feed, destul de rar. De când organizez evenimentul World of Instagram, mi-am setat ca orice postez să fie de foarte buna calitate și daca nu mi se pare mie ca este așa, nu postez. Sunt și destul de auto-critică. deci îți dai seama câte dintre fotografiile pe care le fac mi se par mie demne de Instagram :). You do the math! Dacă vreți totuși să vedeți ce postez, mă găsiți aici. 

WoI: Ce preferi? Să postezi la Insta Story sau să faci o postare normală?

Story all the way! Îmi vine natural să fac asta, se editează super rapid și surprinde spontaneitatea în forma ei reală. În feed totul este gândit din timp iar continuarea o găsiți la intrebarea anterioară 🙂

WoI: Cum ți-a venit ideea de a face un eveniment despre lumea Instagram-ului?

LP: Povestea este pe cât de simpatică, pe atât de simplă. Am o prietenă care era foarte activă pe Instagram în 2017, (când erau app 500.000 utilizatori vs 3.5 milioane acum) și îmi tot povestea de el. Postam și eu, chiar am căutat și am văzut că prima postare este din mai, 2014, dar nu mă prinsese atât de tare, încă. Vedeam totuși cum oamenii migrau spre Instagram din ce în ce mai mult. Atunci am cautat informații, voiam să înțeleg mai bine cum funcționează și nu am găsit mare lucru. A fost momentul în care am anticipat nevoia de informare care va exista și potențialul de creștere al acestei platforme.

Așa s-a născut primul eveniment, în martie 2017: am invitat 25 prietene bloggerițe, fiecare cu câte un follower de pe Instagram și trei speakeri: un fotograf, un consultant și un Instagrammer. Am povestit mai mult de trei ore. Am ințeles atunci ce înseamnă o fotografie pentru Instagram, de ce este diferit de Facebook, cum se pun hashtag-urile, de ce este bine să ai o strategie. Și cât timp trebuie să aloci pentru a deveni un Instagrammer de succes! Am înțeles atunci cât va creste Instagramul dar și că este nevoie de educație, dacă vrem să mutăm și brandurile acolo.

Am vrut de la început ca la acest eveniment să aibă acces oricine are un cont de Instagram și vrea să învețe mai multe, fără să fie condiționat de existenta unui blog, canal de youtube etc. Feedback-urile au fost super bune și am continuat cu 80, 120, 150, 250 până la 400 participanți în zilele acestea 🙂 .

WoI: Povestește-ne un pic despre ceea ce înseamnă World of Instagram.

LP: Am numit-o Întalnirea offline a creatorilor online 🙂 . World of Instagram este un concept, nu mai este doar un eveniment. Are componenta teoretică, educativă dar și partea de inspirație și networking. Ce cred ca ne diferențiază este poziționarea lui ca un mediu construit pentru a genera conținut. Începând cu noi și continuând cu toate brandurile partenere, gândim acțiuni și activări care să faciliteze acest content creation, la fiecare ediție. Este motivul pentru care schimbăm locația de fiecare dată și căutăm spatii “Instagramabile”. Iar daca nu sunt așa cum ne-am dori, le amenajăm noi astfel încât să devină.

Stabilim teme diferite de fiecare dată iar ultima dată am avut și un dress code simpatic și un mini concert acustic, pentru a celebra cele 10 ediții. Totul pentru ca participanții să creeze, să creeze și iar să creeze. Noi, împreună cu partenerii noștri le asigurăm tot cadrul de care ei au nevoie. Iar acest proces răspunde și nevoilor brandurilor, care beneficiază de o expunere enormă atât pe parcursul evenimentului, cât și în zilele premergatoare acestuia și după.

World of Instagram interviu Laura Pirlog

WoI: Te-ai gândit vreodată să faci un eveniment care sa implice o altă aplicație? Spre exemplu, World of Snapchat?

LP: Momentan, nu. Evenimentul World of Instagram a crescut foarte mult, mult peste așteptările noastre iar planurile acum sunt de extindere la nivel național. Am fost deja în Cluj și Iași în 2019, unde primirea a fost extraordinară, mulțumiri pe această cale tuturor! În 2020 vrem să revenim în cele doua orașe dar și să adăugăm două noi, dacă situația actuală ne va mai permite… Deci timpul este alocat 100% către World of Instagram.

WoI: Revenind la Instagram, ați ajuns la ediția a 10-a, cum reușești să ții publicul aproape de tine la fiecare ediție?

Este o întrebare pe care o primesc des. Cum reușești să aduni atația oameni la evenimentele tale? Nu am o rețetă a succesului pe care să fi aplicat-o. Ce am făcut a fost să creștem constant calitatea evenimentului, să ținem cont de feedback-urile participanților și să venim mereu, mereu cu ceva nou, să îi surprindem. Un alt lucru care cred ca a contat a fost modul în care am ales să comunicăm cu participantii: pe un ton of voice friendly, relaxat, fără exprimări bombastice. De asemenea, am avut și evenimente la care s-a stat pe pufi, pe iarbă, pe băncuțe, în picioare. A fost mereu versatil și așa s-a construit și publicul, în oglindă. Iar ceea ce mă bucură enorm este că participanții chiar apreciază munca din spate, văd eforturile noastre, văd evoluția. Iar când ne și spun asta… este greu să îți explic, în cuvinte, satisfacția trăită <3

WoI: Știu că v-ați creat o comunitate frumoasă de Instagrammeri de-a lungul celor 10 ediții. Ai un mesaj pentru ei?

LP: Într-adevăr, s-a format o comunitate super faină și acum ne “întâlnim” des pe grupul World of Instagram, unde vă recomand să intrați!

Iar un mesaj de final: keep up the good work! Aș vrea să le reamintesc totuși să se mențină naturali în vâltoarea acestui galop online. Toți vrem să fim on top, ceea ce duce parcă la o uniformizare a postărilor, mesajelor, stilului de viață afișat. Lumea însă face un pas înapoi și caută modele reale, originale, autentice, cu care se pot identifica și care să îi inspire și să îi motiveze. Don’t lose that, we’re all humans after all! 😉

    

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *